Biserica “Sfântul Gheorghe”
1800-1808
Biserica a fost construită între anii 1800 și 1808, prin contribuția negustorilor din familia Brașoveanu din Tîrgu Neamț.
Aceasta are formă de navă, în stil bizantin treflat, cu turla la mijloc, și ziduri groase de fortăreață, fiind construită în perioada în care ctitoriile religioase trebuiau să preia rolul fostelor cetăți în apărarea locuitorilor. Pictura interioară a fost realizată numai prin cheltuiala psaltului Ioan, aceasta fiind făcută în anul 1822. Catapeteasma este lucrată din lemn de tei și este poleită cu aur. La incendiul din anul 1864, când a ars toată această parte a orașului, la biserică a ars acoperișul. Lucrările de reparații au durat aproape trei ani de zile.
Patrimoniu
Dintre obiectele importante de patrimoniu ale bisericii se numără icoana Sf. Gheorghe, dăruită de psaltul Ioan în anul 1826, o evanghelie tipărită în anul 1794 la Râmnicu Vâlcea, dăruită de Mihail eschimonah, un potir și o candelă dăruite în anul 1852 de kir Neonil, starețul Mănăstirii Neamț, un policandru dăruit de preotul Vasile Răsmeriță, un candelabru dăruit în anul 1908 de către Aglaia Gorgos, două cruci de argint, un epitrafir din anul 1851, cât și cele cinci clopote dăruite de psaltul Ioan (1828), Maria Vasiliu, Ioan Teohari (1869), părintele Nicolae Marcoci (1881), Nicolae Petroniu și Ioan Vasiliu (1898).
Detalii
Adresa: Str. Progresului, nr. 2, Tîrgu Neamț
Telefon: +4 0744. 660.232
E-mail: sfgheorghetgneamt@mmb.ro
Web: www.sfgheorghetgneamt.iasi.mmb.ro