Biserica “Adormirea Maicii Domnului”



1654-1658


1654-1658

Biserica se află în centrul orașului și a fost ctitorită de domnitorul Gheorghe Ștefan între anii 1654 și 1658. În anul 1864, la incendiul care a izbucnit în noaptea de miercuri din săptămâna mare, biserica din lemn a fost distrusă. Reconstrucția din anul următor s-a făcut din piatră și cărămidă, în stil bazilical, cu trei turle.

Deasupra trecerii spre pronaos poate fi admirată scena Adormirii Maicii Domnului.



Scena Adormirii Maicii Domnului


Scena Adormirii Maicii Domnului

În mijlocul planului frontal se află Maica Domnului întinsă pe un pat, adormită, cu mâinile încrucișate pe piept. La capul Maicii Domnului se află Sfântul Apostol Petru. În partea opusă se află Sfântul Apostol Pavel, privind la Maica Domnului.

În spatele patului, se află Iisus Hristos, încadrat de îngeri și de sfinții ierarhi. Hristos ține în mâini sufletul mamei Sale, sub forma unui prunc înfășat. El și Maica Domnului – atât trupul cât și sufletul ei – sunt reprezentați cu aureole; la fel și îngerii.

Apostolii și ierarhii apar fără aureole, pentru a se evidenția chipurile Mîntuitorului ți Maicii Domnului. Reprezentarea sufletului Maicii Domnului ca prunc înfășat simbolizează faptul că atunci când a murit, duhul ei s-a născut la o nouă viață.



Detalii


Detalii

Adresa: Str. Ștefan cel Mare, nr. 49, Tîrgu Neamț
Telefon: +4 0723.093.656
Web: http://adormirea.ro/
E-mail: laiuviorel@yahoo.com

Harta orașului

Nu cunoașteți orașul? Nicio problemă, soluția este la un click distanță!

Vezi hartă

Biserica “Adormirea Maicii Domnului”