Rezervația de zimbri “Dragoș Vodă”



1968


1968

Rezervația “Dragoș Vodă” este una dintre cele mai mari din Europa, cu o cuprindere de 11.500 de hectare.
Rezervația a fost înființată în anul 1968 și se află în nordul județului, în comuna Vânători Neamț, în apropierea Mănăstirii Neamțului. Potrivit cronicii Ocolului Silvic Tîrgu Neamț, primele trei exemplare, Rarău, Roxana şi Raluca, au fost aduse din Polonia în anul 1970.
Dintre cei 28 de zimbri existenţi la Vânători-Neamț, şase exemplare pot fi admirate la Zimbrăria “Dragoș Vodă”. Restul exemplarelor se află în parcul de aclimatizare, care se întinde pe o suprafață împrejmuită de 180 de hectare.



1982


1982

În cursul anilor s-au realizat transferări de zimbri între rezervații. În anul 1982, s-au transferat la Rezervația de Zimbri Bucșani – Neagră zimbrii Medalist, Mentol, Metocika, Meringhia și Robu și au rămas la „Dragoș Vodă” zimbrul Rarău și zimbroiaca Ravena.
De la aceeași rezervație, s-au adus în anul 1998, trei zimbri: Radion, Rochița și Rodia. În anul 2009, au fost aduse încă patru femele de zimbru din Suedia.
Pe lângă exemplarele de zimbri, rezervația cuprinde și exemplare de cerbi carpatini, cerbi lopătari, căpriori, vulpi, urși, lupi și specii de păsări. În rezervație se mai găsesc și câteva iazuri, special amenajate pentru pescuit, cu exemplare de crap, caras, șalău, știucă sau biban.



Detalii


Detalii

Adresa: com. Vânători Neamț
Telefon: +4 0233.206.002; +4 0233.251.222

Harta orașului

Nu cunoașteți orașul? Nicio problemă, soluția este la un click distanță!

Vezi hartă

Rezervația de zimbri “Dragoș Vodă”